10 Greșeli frecvente de periaj

400 336 Dr. Claudiu Enache

1. Folosiți periuța inadecvată – periuța cu peri prea tari afectează atât gingiile, cât și smaltul dentar; utilizată frecvent duce la erodarea lui. O periuță cu peri foarte duri nu îndepărtează mai multă placă dentară decât unele cu peri moi. Gingiile trebuie masate ușor și nu lezate de un periaj agresiv. Resturile alimentare recente pot fi îndepartate de o periuța cu peri moi. Depozitele de tartru (placă bacteriană pietrificată) nu se pot îndepărta decât de medicul stomatolog cu ajutorul ultrasuntetelor.

2. Folosiți pasta de dinți nepotrivită situației dumneavoastră. Fiecare tip de pastă este adecvat unei anume situații: sensibilitate dentară, afectare parodontală, pentru copii, fără gust mentolat (pentru cei ce au contraindicație), cu efect de “albire” etc.

3. Nu vă periați la momentul potrivit. Ideal ar fi să vă periați de cel puțin 2 ori pe zi si după fiecare masă. Dacă ar fi să alegem cea mai importantă periere pentru dantura dumneavoastră, ar fi cea de seară. De ce? Dacă nu îndepărtăm bacteriile acumulate pe parcursul zilei, acestea noaptea vor avea cele mai bune condiții să se dezvolte (întuneric, căldură, umiditate, hrană). Prin înmultirea bacteriilor favorizând apariția cariilor, a respirației urât mirositoare și a bolilor gingivale. Cât despre periajul de dimineața, este important să vă împrospătați respirația dimineața, dar nu uitați să vă spălați și după micul dejun. La urma urmei, ați face un duș înainte de a merge la sală, dar si după!

4. Nu vă înlocuiți periuța de dinți. Este recomandat să vă înlocuiți peria de dinți la fiecare 3-4 luni. Periile dentare cu peri uzați nu vor îndepărta eficient placa dentară (depozitele acumulate pe suprafața dinților) și în plus vor acumula bacterii între perii lor.

5. Nu folosiți tehnica corectă de periere – medicul dentist recomandă fiecarui pacient tehnica de periere potrivită (de exemplu: tehnica de periere recomandată copiilor nu este potrivită pentru dentiția adultului). Mulți adulți nu au fost învațați niciodată cum să se perieze correct, tehnica lor de periere făcând mai mult rău decât bine (printr-un periaj apăsat, frecat doar pe unele zone, linear, apar în timp erodări ale smaltului). În plus, acolo unde este cazul, medicul dentist va recomanda utilizarea unor mijloace auxiliare de igienizare (ața dentară, duș bucal, periuțe interdentare, apă de gură etc.).

6. Spălați doar dinții, ignorați restul cavității orale, mai ales limba – mulți pacienți consideră că spălatul dinților, uneori nici măcar a tuturor suprafețelor acestora, este suficient pentru sănătatea orală. Nu este așa, poate mai important decât spalatul dinților, este spălatul limbii. Limba dumneavoastră găzduiește alimente și bacterii în crăpăturile mici dintre papile. Utilizați o racletă pentru limbă sau o perie pentru a scăpa de aceste bacterii dăunătoare! Poate îmbunătăți simtul gustativ și respirația.

7. Nu vă periați suficient timp – ADA (Asociația Americană Dentară) recomandă spălarea dinților de 2 ori pe zi, timp de 2 minute. Nimeni nu stă să cronometreze timpul de periere, de aceea acesta este unul dintre motivele pentru care periuțele dentare electrice sunt preferate, acestea funcționand 2 minute.

8. Nu vă clătiți gura suficient la finalul periajului– Este important ca după spălarea dinților, să vă clătiți gura foarte bine – în felul acesta să asigurați eliminarea  a cât mai multor bacterii din cavitatea orală.

9. Începeți periajul din același punct de fiecare dată – deși mulți pacienți nu recunosc acest lucru sau pur și simplu nu-l conștientizează, periajul dentar este început din dreptul aceluiași dinte. El fiind făcut rapid și fără a repecta vreo tehnică, medicul dentist își poate da seama de zonele care vor fi periate ultimele. De cele mai multe ori, vor avea o igienă mai precară, pacientul plictisindu-se spre sfârșitul periajului. Se recomandă să începeți periajul alternativ, din partea stângă și apoi din partea dreaptă.

10. Nu spălați toate suprafețele dentare – trebuie spălate toate zonele: spre obraji, spre limbă sau cerul gurii și cele cu care mestecăm. De cele mai multe ori se spală doar zonele vizibile (cele care se văd când zâmbim) și se neglijează spațiile interdentare.

Lasa un comentariu